Celălalt Augustin Călin / Faceţi cunoştinţă cu antrenorul Comprestului

Data 19 iun.. 2014, categoria Fotbal Liga IV

Când auzi numele de Augustin Călin, prima persoană la care te gândeşti este fostul jucător al lui Dinamo, Steaua si Craiova, cu atât mai mult cu cât auzi că este vorba de un antrenor tânăr. Însă e doar o coincidenţă de nume, dar care i-a indus în eroare pe foarte mulţi. Aşa s-a ajuns ca atunci când a preluat echipe din ligile inferioare din Romania să se scrie că ar fi vorba despre fostul atacant al Universitatii.

Celălalt Augustin Călin este un tânăr tehnician de 34 de ani, care a fost nevoit să se retragă din activitatea de jucător la doar 24 de ani din cauza unei accidentări, şi care acum o antreneaza pe Comprest GIM Bucuresti, adversara Sportingului de la barajul de sambata.

Cunoscut mai mult in Africa
Antrenorul Augustin Calin nu are o carte de vizita foarte bogata in Romania, fiind mult mai cunoscut in Africa, unde a antrenat mai multi ani.  Şi-a început cariera de antrenor la AS Phoenix, o şcoală privată în Bucureşti şi apoi a antrenat echipa de juniori Naaba Kango de Ouahigouya (Burkina-Faso) în 2006-2007.

După aventura la Naaba Kango, Călin a ajuns în Mali la Olympique Yeelen, iar din 2008 a revinit în ţară, unde a preluat pe ASFA (Liga a IV-a Bucureşti), echipă pe care a dus-o în 2010 în primul play-off al campionatului Capitalei. Dorul de alte meleaguri l-a făcut să plece din nou in Africa, de aceasta data în Algeria, unde a preluat-o pe fosta campioană din 1994 US Chaouia, ajunsă în Liga a III-a.
A urmat o noua revenire in Romania, fiind numit ca antrenor principal la Phoenix Ulmu, in 2011. Nu a rezistat prea mult pe banca echipei călărăşene, iar dupa o jumatate de an a plecat din nou in Algeria, unde a revenit pe banca echipei US Chaouia.

Din 2012, a preluat-o pe Comprest, cu care a ajuns in play-off-ul Ligii a 4-a in sezonul precedent, iar acum a reusit sa castige campionatul Bucurestiului, cand nimeni nu ii dadea vreo sansa.
Sursa: Liga2.ro

1 Comentariu

Comentariu