CSA Steaua poate promova în Liga 3, chiar dacă a pierdut şansa de a ajunge la baraj

Data 05 iun.. 2019, categoria Fotbal Liga IV

”O să facem o solicitare la FRF”

Pompiliu Bixi Mocanu, comandatul Clubul Sportiv al Armatei Steaua a vorbit despre posibilitatea ca echipa pe care o antrena Marius Lăcătuş să ajungă în Liga 3 în acest sezon, cu toate că nu a reuşit să ajungă la baraj. Conducătorul roş-albaştrilor le-a cerut subalternilor să se intereseze la FRF despre posibilitatea de a înscrie clubul al treilea eşalon. Regulamentul FRF permite unul club care are echipă în Liga Elitelor să îşi înscrie o formaţie şi la nivelul Ligii 3.

Acesta a spus că Steaua a făcut primele demersuri în acest sens. Echipa trebuie să îndeplinească, astfel, criteriile precizate în regulamentul Federaţiei Române de Fotbal în privinţa utilizării a multor juniori.”Referitor la acest aspect, am luat în calcul în această dimineaţă şi această variantă. Chiar i-am transmis rugămintea domnului Neagoe (n.r. – managerul secţiei de fotbal CSA Steaua), să facă o solicitare în acest sens la Federaţia Română de Fotbal. Dacă există o posibilitate cât de mică, trebuie să o luăm ca şi o opţiune foarte, foarte serioasă. Am studiat regulamentul, ştim că există o posibilitate, cu condiţia ca să îndeplinim condiţiile de promovare din acest punct de vedere şi am luat-o în calcul”, a spus Bixi Mocanu.

Lider în Liga 4 pe tot parcursul sezonului, Steaua a ratat participarea la baraj după ultima partidă din play-off, în urma înfrângerii suferite cu Carmen Bucureşti. Echipa antrenată de Daniel Iftodi a câştigat cu 1-0, printr-un autogol al ”militarilor”, şi va juca barajul de promovare în Liga 3 cu Mostiştea Ulmu, campioana judeţului Călăraşi.

Comentariu