
EXCLUSIV | ROMULUS CIOBANU ESTE NOUL ANTRENOR AL CELOR DE LA SPORTING ROSIORII DE VEDEData 13 dec.. 2019, categoria Teleorman Sport, Fotbal Ligi superioare |
Romulus Ciobanu, noul antrenor principal la Sporting Rosiori. Incepand de astazi, 13 decembrie, noua conducere tehnica a echipei Sporting Rosiori este formata din Romulus Ciobanu-antrenor principal, Marian Botea-antrenor secund, Eugen Craciunescu-antrenor cu portarii. Cunoscutul tehnician dâmbovițean, are ca obiectiv salvarea echipei de la retrogradare. Romulus Ciobanu a mai antrenat in Teleorman pe FCM Alexandria, echipa care a promovat-o in esalonul al treilea fotbalistic. Ultima echipa antrenata de tehnicianul a fost Petrolul Ploiesti, echipa care a promovat-o in liga secunda. Romica Ciobanu a declarat la acea vreme, dupa despartirea de Petrolul Ploiesti: Plecarea mea de la Petrolul se datorează în primul rând deja fostului preşedinte, împreuna cu grupul de jucători apropiat lui cu ajutorul cărora l-a îndepartat şi pe Leo Grozavu. Ei nu pot accepta faptul că antrenorul conduce vestiarul. Acel grup nu a putut bate Alexandria în meciul tur când eram antrenor acolo, iar în retur Petrolul cu mine antrenor a câştigat pe terenul Alexandriei cu un categoric scor de 4-1. Concluzia: grupul magnific de jucători nu era atât de puternic fotbalistic aşa cum se credeau până la venirea mea, iar pentru că de la venirea mea o parte a acelui grup nu se mai regăsea în primul 11 nu le-a căzut bine. Au făcut front comun cu preşedintele clubului şi l-au convins pe Mădălin Mihailovici să mă schimbe”, ne-a declarat Romică Ciobanu. |
decembrie 13th, 2019 on 21:26
ba voi sinteti nebuni cine mai scapa echipa asta numai cine nu cunoaste fenomenul fotbal crede
decembrie 13th, 2019 on 22:07
Măta
decembrie 13th, 2019 on 22:36
bun venit dar de sa scape aceasta ecipa nu o mai scapa nimeni avem 9 p ultimul loc sint in retur 15 jocuri prima etapa din retur acasa cu slatina locul 2 34 p in etapa 23 acasa progresu primul loc 34p etapa 25 la alexandria ramin 13 jocuri sa scape ecipa trebui sa cistige 10 jocuri 30p crede cineva ca poate romica ciobanu sa cistige in retur 30p cind noi in tur am facut 9p cum sa salveze ,,,,/// dupa meciul de la moreni o sa plece . asta este parerea mea . un suporter care in ultimi 5 ani am ratat 7 ocuri dar echipa mai slaba ca in acest an rosiorii nu aavut niciodata 9p intrun tur ultimul loc .ce minuni sa faca romica ,ce jucatori sa aduca, ce jucatori vin la ultimul loc, pe ce bani ,/// jucatorii bunii vin de la 1500e, in sus, nu la noi la punguta cu doi bani de la rosiori,,//eu doresc multa bafta lui romica ,sa faca oecipa buna sa salveze sportingul, ca numai suport sa fim ciuca bataii,sa ma duc acasa dupa meci bolnav ,fara glas si tensiune . ,,…,….////multa bafta romica ciobanu
decembrie 13th, 2019 on 23:34
omul se pricepe bine faceti calcule si ii dati dreptate
decembrie 14th, 2019 on 10:52
nu merita oamenii din oras care iubesc fotbalul si vin la stadion sa numai aibe echipa rosiosii echipa cu traditie in fotbal daca aveau rezultate erau tribunele pline poate atunci reparau si tribuna care arata o paragina//de gazon nu mai vorbim ///maiddann //stadionul plinge echipa ultimul loc .vin alegeri nu sa facut nimic nu mai pacaleste suporteru ,omul vrea rezultate uitativa la turnu bravo lor ,merg la turnu 25-30 rosioreni la meci ,au ce vedea ,
decembrie 15th, 2019 on 11:36
Cat s-a plans acest pseudoantrenor sa ajunga la Alexandria si nu a ajuns. Unde a fost in ultimii 3 ani. Lasati-ma cu slabul asta de antrenor necalificat. Exercitarea fara drept a unei profesii este fapta penala! In alte profesii nu e posibil ceea ce in fotbal e trecut cu vederea?!Nu va e rusina sa tot acoperiti mizeriile din fotbal si din sport, in general?!
decembrie 15th, 2019 on 23:56
Se stie destul de bine cum ai castigat la Alexandria, 1-4!:((( Nu ai castigat tu acel meci.
decembrie 16th, 2019 on 0:54
inseamna ca asta are blaturi ,platouri ,mari sportingul are 3p la alexandria. sa vedem rosiorii la sfirsitul returului pe locul 1 cum a dus petrolu . …..daca intoarcem clasamentu sa vezi sportingu in liga 2 x 2 = 4
decembrie 16th, 2019 on 14:39
Am incredere in el.