FCU Craiova a început remanierea lotului după ratarea promovării

Data 31 mai. 2019, categoria Fotbal Ligi superioare

U Craiova 1948 SA a ratat promovarea în Liga 2 în dauna echipei Turris Oltul Turnu Măgurele, faţă de care a terminat campionatul la 12 puncte în spate, iar neîndeplinirea obiectivului a determinat conducerea clubului să ia primele măsuri. S-a bătut palma cu noul antrenor, s-a renunţat la primii jucători, iar componenţilor lotului doriţi în continuare li se propune prelungirea.

Eugen Trică (42 de ani), actualul antrenor al echipei din Liga 2 Sportul Snagov, va fi cel care va conduce gruparea lui Adrian Mititelu în noul sezon. Cele două părţi au ajuns la un acord şi au bătut palma.

În privinţa jucătorilor, primii care au fost anunţaţi că nu mai sunt doriţi în continuare au fost Villegas Perez, Sabin Lupu, Maudo Keita şi Adrian Şter, scrie . Despărţirea de primii doi s-a făcut prin rezilierea de contracte de comnun acord, iar la ultimii doi nu se va mai pune în aplicare opţiunea pentru prelungire.

Înainte de finalul campionatului, după ce matematic s-a ratat obiectivul, Fisayo Adarabioyo, Takahashi Kazuki şi Alexandru Avram au plecat de la echipă. În schimb, unul dintre jucătorii pe care ”FCU” se va baza şi în noul sezon este experimentatul Ovidiu Dănănae (33 de ani). Acesta s-a înţeles cu Mititelu în privinţa prelungirii contractului. Madalin Ciuca s-a retras din activitatea de fotbalist.

1 Comentariu

Comentariu