Liga 2| Younes Hamza si Gabriel Deac transferati de Petrolul Ploiesti

Data 10 sept.. 2019, categoria Fotbal Ligi superioare

Colega de seria a turnenilor de la Turris Turnu Magurele a transferat pe ultima suta de metri, ploiestenii au obtinut semnaturile a doi jucatori cu experienta care au evoluat in ligi superioare, Gabriel Deac vine de la FC Voluntari, iar Younez Hamza de la Aris Salonic din Grecia.  Cei doi au fost prezentati astazi.

Tunisianul, care este căsătorit cu o ploieşteană, vrea să rămână la Petrolul şi după ce îşi va încheia cariera. „Mă bucur foarte mult că am venit acasă, după atâţia ani.Vreau să stau aici. Am 33 de ani, mi-am reziliat contractul cu Aris, unde mai aveam un an, şi am vrut foarte mult să mă întorc la Petrolul, să îmi termin cariera aici. Soţia a fost fericită că m-am întors alături de familie. Suntem obosiţi de atâta navetă. Am venit să ajut echipa cu tot ce pot, pentru a reveni în prima ligă. Toate acestea vor veni cu mult efort din partea tuturor”, a spus Hamza.

Gabriel Deac a ales Petrolul în detrimentul altor echipe din Liga 1, vrea să promoveze şi speră să joace alaturi de pliesteni in Liga 1.

Sunt foarte bucuros că am ajuns la această echipă. În momentul în care mi-am reziliat contractul cu Voluntari am avut mai multe variante, chiar şi din Liga 1, dar am ales Petrolul. Vreau să pun umărul la promovare şi să fac performanţă aici, pentru că este o echipă mare şi o echipă care are nevoie să fie în Liga 1. Locul ei este pe prima scenă şi nu aici”, a spus Gabriel Deac.

Petrolul Ploiesti se afla in discutii si cu fostul fotbalist al celor de la Steaua Bucuresti, Filipe Teixeira.

Comentariu