Povestea lui David este povestea multor copii depistati cu boli grave ..

Data 18 oct.. 2015, categoria Fără categorie

Ajuta-l pe DavidCum incepe povestea lui?

Pana la mijlocul acestui an David a fost un copil normal, cu zambetul pe buze , bucurandu-se de tot ceea ce inseamna o copilarie fericita. Dar, intr-o buna dimineata, s-a trezit cu o usoara stare de rau, greata , ameteli – stare care a aparut si in diminetile urmatoare. A ajuns in atentia mai multor medici, toti incercand sa trateze aceste simptome care invariabil conduceau la aceeasi cauza : probleme la stomac. Ingrozita de cate medicamente luase David fara nici un rezultat, mama lui a hotarat sa-l interneze la spitalul de copii Marie Curie in vederea efectuarii unei endoscopii. Refuzul ei de a-i administra medicamente de stomac si a cere investigatii suplimentare a fost o prima sansa a lui David de a mai trai. Desi fusese vazut de mai multi medici si avea prescrise tot felul de investigatii, unul din medicii din spital a avut inspiratia sa recomande un computer tomograf la cap. A fost a doua sansa pe care David a primit-o.
Astfel, in data de 15 august, totul avea sa se schimbe pentru el… David nu avea nimic la stomac, David avea o tumoare pe creierul mic! Un diagnostic care cutremura pe oricine il aude.

La cererea mamei, David a iesit din spital pentru a face RMN-ul cerebral. Diagnosticul de tumora cerebrala de ventricul IV pus la CT este confirmat si la RMN. O raza de speranta insa apare: tumoarea este OPERABILA! A urmat operatia la cap pentru extirparea tumorii. Pentru o perioada de timp, viata lui David s-a redus la o cameră albă, un pat, masca de oxigen, câteva figuri cunoscute, multe perfuzii, investigatii costisitoare si suferinta. A trecut cu bine peste operatie si a inceput sa se refaca. Cand totul parea ca decurge bine, vin rezultatele biopsiei: MEDULOBLASTOM, GRAD IV WHO – TUMOARE MALIGNA!

David poate intra din nou in randul copiilor normali, care se pot crede piloţi de raliuri, atunci când se uită la vreun desen animat sau se joacă pe calculator ori consolă. Cu sprijinul medicilor si al oamenilor de bine ce s-au mobilizat in incercarea de a-l salva pe micut, David a ajuns in Franta, pentru a face tratamentul care l-ar putea vindeca de aceasta cumplita boala, la o clinica de specialitate. Parintii lui deja au facut toate eforturile financiare pentru a ajunge in acest punct, acum au insa nevoie de ajutorul nostru.

Pentru David, urmatoarea perioada de tratament se va derula ca un film – un film in care principalul rol ii revine, fara a putea insa sa ii schimbe cumva cursul. E un film foarte lung, dureros pentru un copil atât de firav. Pe perioada acestui tratement complex va fi prizonier în propriul trup, va trece prin multe incercari grele.

Sa il ajutam pe David sa treaca peste acest rol cu bine! După aceea, David promite că vă va mulţumi şi va vedea lumea ca fiind una normală, plină de zâmbete normale şi cu filme vesele.

Datele de contact ale tatalui: Dima Nicusor Marcel – 0724.995.252.
Lista IBAN-uri aferenta conturilor curente deschise la Banca Transilvania,agentia Calea Giurgiului:
Dima Nicusor Marcel, cod client 3172609
Cont EURO RO 66 BTRLEURCRT0317260901
Cont RON RO 19 BTRLRONCRT0317260901

Date despre David gasiti pe pagina www.facebook.com/saajutamcopiii

4 comentarii pentru acest articol

  • Pentru David

    Eu propun ca sambata toate echipele care joaca,plus cei de la Rosiori si Turnu sa doneze jumatate din prima pe care joaca, daca sunt de acord!Eu unul sunt de acord sa donez,ca doar cu ajutorul oamenilor cu suflet poate avea o a doua sansa la viata!Sa-l ajute Dumnezeu sa se faca bine!!!

  • John

    De acord cu tine.dar nu o sa o faca aproape nimeni.cei interesati ar trebui sa sune la redactie si sa se faca o cheta.ar fi un lucru foarte bun.

  • Razz 4 David

    De acord cu com nr2. Poate sensibilizam si suporterii sa doneze . Acestea sunt meciurile care trebuie castigate, cele cu boala. Bravo pt articol.

  • un cititor

    In spatele acestui ziar online stau oameni de exceptie care nu au ezitat nici o secunda in a da o mana de ajutor unor parinti indurerati, unui copil ingenuncheat de o cumplita boala.
    In fata acestui ziar stau cititori minunati care dau si ei o mana de ajutor fie prin donatii, fie prin distribuirea cazului.
    In mijlocul acestui ziar, stau „personajele” miilor de articole pe care acest ziar le-a publicat, care acum pot deveni un real sprijin in acest trist caz.
    Bravo TERESPORT! Nu orice ziar face o pauza de la articolele comerciale ca sa faca bine unui copil. Voi ati facut-o si acest lucru va transforma intr-un ziar deosebit!

Comentariu