Replica Unirii Tătărăşti după jocul cu Viitorul Buteşti

Data 14 mart.. 2011, categoria Fotbal Onoare

Ieri, in prima etapa a returului din Onoare, in derby-ul rundei din Seria I, s-au intalnit Unirea Tatarastii de Sus si Viitorul Butesti. Cum era de asteptat, la finalul meciului, incheiat 1-0 pentru gazde, au iesit mici discutii. Oaspetii au acuzat vehement arbitrajul lui Nedelea si compania, care, in opinia celor din Butesti au favorizat victoria Unirii.
La randul lor, gazdele se apara si acuza echipa oaspete de schimbari ciudate si arbitraj ostil in partea secunda. „In materialul publicat ieri de TereSport, probabil trimis de cineva din echipa Butestiului, reiesea faptul ca noi am castigat gratie arbitrilor, insa adevarul nu e deloc asa. Cei din Butesti nici nu au ajuns la poarta in prima repriza, nu cred ca au avut mai mult de un sut spre poarta 45 de minute. Repriza a doua ne-au dominat, insa nu cum spun ei ca jocul a fost la discretia lor, ci doar in ultimele 20 de minute, cand tusierul de pe partea in care atacam noi a stat numai cu steagul sus. Sa nu mai zic ca centralul le-a dat o gramada de lovituri din preajma careului de 16 metri. Atunci, intreb si eu, unde e ajutorul pe care Butestiul sustine ca ni l-au acordat arbitri? Sa nu mai zic ca ei au facut 3 schimbari intre jucatori cu aceleasi numere. Vi se pare normal acest lucru? Arbitrii daca au gresit, au gresit ca atata pot, nu ca sa ne favorizeze pe noi”, a declarat Aurel Parvu, antrenorul-jucator al Unirii Tatarastii de Sus.

10 comentarii pentru acest articol

  • oficiaViitorul Buteştil

    Este ultima oara cand comentez pe acest site, dar ma deranjeasa anumite lucruri si trebuie sa le spun:
    1.Intre tatarasti si butesti nu a fost derby, ei sint in frunte , noi pe ultimele locuri;
    2.Ceea ce a fost scris in articolul de ieri este total adevarat si nu este un mesaj trimis de noi la teresport;
    3. Nu am acuzat vehement arbitajul, dar credem ca Nedelea si Florea sunt doi arbitri slabi, nu vreau sa credem ca au luat ceva, vrem sa credem ca sunt slabi si atat, dar recunoastem ca modul cum au arbitrat ne-a dus cu gandul la asta;
    4.respect antrenorul echipei gazda, doar daca nu minte, ii reamintesc ca in prima repriza echipa noastra a avut cel putin 3 ocazii importante, recunosc insa ca si ei au avut in prima parte;
    5.repriza a doua i-am dominat de la un capat la altul nu 20 de minute cum spun, doar tusierul Florea, intreruperile dese ale centralului, porcariile facute de cei de pe banca tehnica , care au vrut sa ne dea peste gard, piciorele in spate fara minge date de unii jucatori de la voi etc etc etc si norocul vostru a facut ca noi sa nu marcam, dar asta este, insa adevarul trebuie spus;
    6. am facut 3 schimbari la pauza si poate am folosit aceleasi tricori ptr ca nu avem bani sa cumparam un alt echipament, dar asta e un motiv de care sa va legati?
    7.va urez succes si este ultima data cand mai comentez pe acest site unde majoritate celor ce intra o fac ptru a jigni, iar pe cel ce a scris replica il inteleg, fiecare isi apara echipa sa.
    8. observ ca suntem totusi de acord cu un lucru -arbitrii sunt foarte slabi.

    Mult noroc si sa auzim numai de bine!

  • jucator.vb

    se pare k 2 bari si vreo 7 ocazii singur cu portaru nu sunt ocazii pt voi astia d la tatarasti…..multa bafta si succes in lupta pt promovare…dar e pacat sa promovezi cu ajutorul arbitrilor,parca nu e moral,dar nu toata lumea castiga prin munk gasesc si alte metode asa cum ati facut voi….

  • catalin

    oricum la pauza trebuia sa sie cel putin 2-0,3-0,pt tatarasti,si pana la urma hai sa vb si realitatea ati avut 4 jucatori pe fals,dai la pauza am intrat asa relasati ca victoria o aveam asigurata ati avut 2 de la silistaea 2 de la poieni,3 juniori in teren unde iati avut la butesti deci oricum meciul il pierdeati dasta ati avut ocazile pe care le-at avutstiam ca am castigat de la pauza

  • segovax

    pai ce ba 7 ocazii singur cu portaru si dati vina pe arbitrii … macane

  • News

    Astia care scriu pe aici nu au fost la meci, dar toti prostii isi dau cu parerea.mare cacaTtt si tatatestiuasta a scris un articol despre ei si se baga in seama singuri de 3 zile.ei comeneaza ei sa contreaza

  • vbutesti

    cataline esti un mincinos infect, ai scris numai minciuni in tot ce ai comentat.tine minte un lucru voi sunteti pe 2 acum noi pe 12 in functie de cum vor evlolua locurile se va vede cine minte.e doar un sport ca daca nu era, te blestemam sa te vada Dumnezeu ptr toate minciunile pe care le spui si tu si antrenoru vostru si pe arbitrii aia care au luat bani de la voi ca alfel nu ciastigati nici in 10 meciuri Sa le cada mainile cu care au luat.Sper sa aveti victorii de acum inainte cati jucatori am avut noi pe fals si daca voi meritati scoru de care zici tu sa nu mai jucam noi fotbal in viata noastra.Nu va e rusine sa aberati toata ziua pe aici.

  • catalin

    vbutesti
    si la voi tot cu arbitri v-am batut si la voi trebuia sa fie 2-0.3-0,ati uitat ca mi-a ridicat offsaid din jumatea mea cand am scapat singur cu portaru trebuia 11 metri si rosu si nu sa dat nimic,cu voi cat a tras in tur dar nu nea-ti batut nici in 14 ce dracu mai vb asta e scorul,si de dat te asigur ca nu sa dat nimic la arbitri,dar poate santeti o echipa si luati bataie doar cu arbitri singura echipa care a jucat fotbal la tatarasti sa sti ca a fost frasinet si vartoape

  • vbutesti

    corect ! frasinet , vartoape CA VOI NU JUCATI NIMIC, DACA NU VA AJUTA ARBITRII

  • am

    cataline, dezamagesti; desi esti cel mai sportiv dintre cei de la tatarasti, se pare ca la iq stai slab; oricum pentru toti ar trebui sa spun ca in mod normal (avand in vedere faptul ca anumite echipe din ligile 2 si 3 nu pot promova), unirea si petrolul nu pot promova sau nu pot juca meciul de baraj pt ca pe locul I va termina botoroaga (cred ca nimeni nu ma contrazice); asta daca nu ajf aplica din nou alte criterii;

  • am

    vartoape? v butesti? pai astia joaca cu 3/4 din echipa pe fals! sambata la olteni, duminica la vartoape; baias spre exemplu joaca pe carnetul lui la olteni si pe cel al fratelui sau la vartoape, calu’ sambata la cosmesti , duminica la vartoape si altii, vedeti contestatia castigata de ciolanesti in tur; daca ajf nu rezolva nimic poate o fac echipele din serie prin confruntare inainte de fiecate meci

Comentariu