Scandal la Petrolul. Fanii au întrerupt conferinţa de presă

Data 13 iun.. 2019, categoria Fotbal Ligi superioare

Situaţie tensionată la Petrolul, acolo unde Mădălin Mihailovici, reprezentantul finanţatorului clubului ploieştean, a anunţat că Veolia îşi retrage finanţarea după ce reprezentanţii suporterilor au îndrăznit să participe la conferinţa de presă în care a fost prezentat preşedintele propus Marius Stan, au adesat întrebări şi şi-au spus nemulţumirile faţă de activitatea grupării.

Deranjat de faptul să suporterii au cerut explicaţii şi i-au adus critici, Mădălin Mihailovici a părăsit conferinţa şi a ameninţat că retrage finanţarea echipei. ”Dacă vreţi să respectaţi întâlnirea, o respectăm. Dacă nu, mă ridic şi plec. Vreţi să plec? (n.r. – din sală se aude ”Da”). Mulţumim frumos. În acest moment, Petrolul nu mai are finanţare (n.r. – fanii aplaudă ironic şi spun că Petrolul a fost al lor, iar replica lui Mihailovici a fost că Petrolul a fost întotdeauna al lor).
, a spus Mihailovici înainte să iasă din sală.

”101 la sută renunţarea asta a fost planificată”

Marius Stan a rămas la discuţii cu suporterii şi i-a îndemnat la calm şi înţelegere, pentru ca, mai apoi, patru dintre reprezentanţii suporterilor să organizeze, la rândul lor, o conferinţă de presă în care să îşi spună nemulţumirile legate de conducerea clubului Petrolul şi să dezvăluie anumite aranjamente interne ale lui Mihailovici. Cel care a luat primul cuvântul crede că Mihailovici avea planificată această decizie de retragere 101 la sută.

”Am asistat astăzi, mai mult decât surprins, de ceea ce s-a întâmplat aici, la acest episod pe care nu am cum să-l numesc altfel decât regretabil. Ca şi concluzii, eu zic că ar fi mult mai înţelept să aşteptăm un comunicat oficial din partea dânşilor, ca să devină oficial. În ceea ce mă priveşte, şi sper să nu am dreptate, părerea mea este că 101 la sută renunţarea asta a fost planificată. Ok, poate că dialogul nu s-a desfăşurat în cele mai bune circumstanţe, dar, ceea ce aţi şi văzut, s-a disputat pe nişte poziţii de forţă. Adică poate ar fi trebuit să ştim de la început. Trimiteam doi-trei băieţi, aduceam şi o sticlă pe apă pe masă şi răspundeam la ordine. Pentru că tot ceea ce s-a întâmplat aici a fost un strigăt de ordine: taceţi, faceţi, dregeţi, vorbim după, vorbim înainte, drepţi, ieşi afară, sau ceva de genul. Nu vreau să mă mai aplec asupra subiectului. (…) Pentru că aici s-a întâmplat un dialog, repet, nu în cele mai bune circumstanţe, între unul dintre membrii galeriilor noastre, care s-a finalizat cum s-a finalizat. Bun, dacă într-o conferinţă de presă avem secrete şi trebuie să ne spălăm lucrurile în familie, aşa cum s-a spus, mă declar încă o dată fericit că fac parte dintr-o categorie civilizată, dar mă întreb unde sunt acele principii pe care acest club le-a promovat de-a lungul timpului? Printre care, spun eu, că cel mai important este, doresc oricărui club din România să se bucure de el, transparenţă. Pai care transparenţă, pentru că dacă noi vorbim separat, cu cineva, înseamnă să noi avem ceva mai separat de vorbit care nu trebuie să ajungă la urechile tuturor suporterilor. Ori, poate exact asta este menirea pentru care s-a creat echipa. Ca să ştie şi unul care se duce 800 de metri sau 600 de kilometri, într-o deplasare la Oradea, ceea ce se întâmplă şi să ştie şi Vasilică, la 70 de ani, care poate vine la două meciuri pe stadion şi la tribuna a doua şi mânâncă nişte seminţe. Eu cu ce sunt mai privilegiat ca el? Că poate el are 50 de ani lângă echipa asta. Asta este tot ce m-a surprins”, a spus unul dintre liderii suporterilor.

”Se poate ajunge la neînscrierea în campionat în Liga a 2-a şi la un an de întrerupere”

Cea mai mare nemulţumire a fanilor este faptul că la club nu există transparenţă. Acelaşi reprezentant a spus că Petrolul se află acum în faţa unui fapt istoric, acela de a fi în situaţia de a nu se înscrie în noul sezon şi de a-şi întrerupe activitatea pentru un an.

”Petrolul este în faţa unui fapt istoric. Se poate ajunge la neînscrierea în campionat în Liga a 2-a şi la un an de întrerupere. Se ştie că noi nu avem istoria, spusă de domnul Marius Stan, de 100 de ani. Eu, din ce îmi aduc aminte, după ce a intrat echipa, fosta societate condusă de Daniel Capră, în faliment, am reuşit să strângem rândurile imediat, să ne mobilizăm şi să punem la cale o strategie în aşa fel încât să avem continuitate, chiar dacă am pornit de la Liga a 4-a. Să vedem unde se va ajunge şi e regretabil. În momentul în care spui că eşti petrolist (n.r. – se referă la Mădălin Mihailovici), eu spun că poţi să fi şi un pic flexibil, pentru existenţa acestei echipe, nu pentru altceva”, a mai spus suporterul Petrolul.

liga2.prosport.ro

Comentariu