Termenul limită pentru înscrierea în noul sezon al Ligii 3 a fost prelungit.

Data 16 iul.. 2019, categoria Fotbal Ligi superioare

Mai multe cluburi au întâmpinat dificultăţi în a achita garanţia financiară

Termenul limită pentru înscrierea în noul sezon al Ligii 3, ediţia 2019/2020, era stabilit pentru luni, 15 iulie, însă Federaţia Română de Fotbal a stabilit să-l prelungească pentru aproximativ încă trei zile, dorind să le dea încă un răgaz cluburilor care au drept să participe în acest campionat. Altfel, risca să aibă o competiţie incompletă.

Decizia a venit astăzi, în urma convocării Comitetul de Urgenţă al FRF compus din Răzvan Burleanu (preşedinte FRF), Gino Iorgulescu (prim-vicepreşedinte FRF) şi Octavian Goga (vicepreşedinte FRF).

Mai multe cluburi au întâmpinat probleme în achitarea garanţiei financiare de participare în noul sezon al Ligii 3, în valoare de 20.000 de lei, printre care şi AFC Hărman, şi nu s-au încadrat în termenul limită. Acum, cum acesta a fost prelungit până pe 18 iulie, ora 17:00, echipele mai au o şansă să îndeplinească toate condiţiile pentru a luat startul în ediţia de campionat care trebuie să înceapă pe 23 august.

5 serii a câte 16 echipe

Noul sezon al Ligii 3, ediţia 2019/2020, va fi format tot din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele aflate pe locul 1 în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului şi vor retrograda un număr de 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 şi 13 din fiecare serie a Ligii 3, şi o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii. Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta doar cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.

Sursa:liga2.prosport.ro

5 comentarii pentru acest articol

  • hhh

    De sporting ce se aude? A primit acceptul?

  • 123

    Sporting a achitat datorita primarului.
    Sa îi de sănătate!

  • petrica

    rosiori a facut toate demersurile.
    e o chestiune doar de timp sa fie acceptati.

    multumim primariei si consiliului local!

  • Deees

    Multumim domnule Valerica Carciumaru, daca tot ati salvat Sportingul, va rugam sa investiti mai mult in ei, un centru serios de copii si juniori ar fi bine venit.

  • petrica

    Cu siguranta se va investi si in sectorul juvenil, pentru ca este cerinta a FRF si altfel nu se poate sa mai joci la liga 3

Comentariu