Tragedie în fotbalul românesc. Un observator a murit în timp ce se întorcea de la un meci de cupa

Data 09 iun.. 2019, categoria Fotbal Liga IV

Tragedie în judeţul Olt, după desfăşurarea unui meci din semifinalele Cupei României, faza judeţeană. Observatorul jocului Avântul Oporelu – Iancu Jianu (scor 3-0) a decedat în drumul spre casă, scrie. Omul de fotbal Ion Aldea, fost preşedinte al echipelor din Liga 3 Sportul Vişina Nouă şi FC Balş, a murit miercuri, în jurul orei 20:00, la vârsta de 68 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

Tristul eveniment s-a petrecut când Ion Aldea, observator în cadrul Comisiei Judeţene a Arbitrilor Olt, se întorcea de la meciul din Cupa României, Oporelu – Iancu Jianu. Se afla în maşină, alături de brigada de arbitri, şi i s-a făcut rău. Arbitrii au sunat la 112, pentru a solicita ambulanţa.

„Eram cu toţii în maşină, ne întorceam de la meciul din Cupa României, iar pe drum i s-a făcut rău. Am sunat la 112, ne-am continuat drumul pentru a nu pierde timp şi ne-am întâlnit cu ambulanţa în zona Catedralei, din Slatina. A fost preluat de cei de pe Ambulanţă, care au început manevrele de resuscitare. Este şocant ceea ce s-a întâmplat”, a declarat, Valentin Creţu, arbitru meciului de la Oporelu.

Comentariu