Universitatea Alexandria s-a calificat la Turneul Final de tineret speranțe

Data 01 iun.. 2016, categoria Altele

universitatea alexandria feteNeînvinsă în campionatul de junioare ( Tineret Sperante), echipa Universitatea Alexandria s-a calificat la Turneul Final, în urma victoriei împotriva echipei Real Craiova chiar pe terenul acesteia, cu scorul de 4-2.

Înaintea meciului de la Craiova, cele două echipe se aflau la egalitate de puncte iar câștigătoarea avea dreptul de a participa la Turneul Final.

Alexăndrencele au început meciul foarte ezitant iar in minutul 12, erau conduse cu 2-0, acestea reușind să restabilească egalitatea până la pauză. În repriza a doua, tinerele fotbaliste din Alexandria au reușit să mai înscrie de 2 ori și să obțină astfel calificarea la Turneul Final. Golurile Universității au fost marcate de Iulia Săvescu (3) și Maria Sima.

Echipa trimisă în teren de Călin Pistolea a fost următoarea:

Georgiana Seceanu, Ștefania Ivan, Georgiana Gologan, Patricia Jderu, Cristina Șerban, Andreea Diță, Cristina Turdorache, Otilia Durlă, Andra Olaru, Maria Sima și Iulia Săvescu.

„Am început jocul destul de ezitant, luând două goluri foarte repede însă am revenit până la pauză și am egalat. După pauză am controlat jocul, ratând mai multe ocazii pe lângă cele două goluri marcate. Faptul că am reușit să revenim după ce am fost conduși m-a bucurat foarte tare, fetele dând dovadă de ambiție, unitate, crezând în șansa lor până la capăt, a făcut ca la sfârșitul jocului să ne bucurăm de calificare. După acest meci am câștigat o generație de fete care își doresc să practice acest sport în continuare și care îmi dau încredere că pe viitor putem realiza lucruri mai frumoase împreună” a declarat Călin Pistolea.

Următorul meci, Univeristatea Alexandria, îl va disputa împotriva formației Armonia Fălticeni, luni 06.06.2016, pe terenul de la Buftea, începând cu orele 10:00.

La Turneul Final sunt calificate echipele: Olimpia Cluj, Vassas Odorheiul Secuiesc, CSS Târgoviște, Fair-Play București, Armonia Fălticeni și Universitatea Alexandria.

 

Comentariu