Vali Badea, manager Voința Turnu Măgurele: „Meciul cu Petrolul de sâmbătă este cel mai important din campionat!” / Octavian Grigore, antrenor Petrolul Ploiești: „Ne vom bate cu Turnu și Alexandria!”

Data 18 Oct. 2017, categoria Fotbal Ligi superioare

vali badeaMeciul dintre Voința Turnu Măgurele și Petrolul Ploiești de sâmbătă de la ora 15:00 la Saelele se anunță a fi o dispută cu o miză deosebită pentru ambele echipe. Oficialii celor două formații își doresc victoria și sunt convinși că jucătorii vor da totul pentru a o obține.

Vali Badea, managerul celor de la Voința Turnu Măgurele, este încrezător că echipa sa va ieși victorioasă după acest meci pe care îl consideră cel mai important din campionat: „Este cel mai important joc din campionat pentru că jucăm cu una din echipele care vrea promovarea. Presiunea este pe ei, nu pe noi, pentru că au obiectiv clar promovarea. Jucătorii sunt pregătiți de un meci important. O să ne testăm nivelul. Meciul dintre Petrolul și Alexandria a fost unul fără ocazii de poartă. Au fost mai agresivi cei de la Alexandria”, ne-a spus Vali Badea astăzi la antrenamentul echipei turnene.

De partea cealaltă, oficialii ploieșteni vor toate cele trei puncte puse în joc sâmbătă la Saelele deși spun că meciul cu Alexandria nu a fost un foarte reușit: ”Nu am avut suficientă forță în atac cu Alexandria, am avut ocazii pe care nu le-am contretizat, iar după joc, rezultatul de egalitate este echitabil. Nu sunt mulțumit cu acest rezultat de egalitate, dar ăsta este fotbalul, este o realitate, astăzi au jucat foarte bine, au înscris un eurogol, noi am avut 5-6 ocazii pe care nu le-am fructificat, aici cred că s-a făcut diferența. Suporterii sunt supărați, este normal, vor performanță, dar această performanță trebuie făcută cu multă răbdare. Suntem o echipă nouă, suntem în formare, dar ne vom bate cu ei(nr. FCM Alexandria), cu Turnu Măgurele, cu oricine își dorește performanță”, a spus Octavian Grigore, antrenorul lui Petrolul Ploiești la finalul meciului cu Alexandria.

Claudiu Tudor, căpitanul Petrolului: ”Suntem dezamăgiți după meciul cu Alexandria, am făcut o primă repriză foarte bună, am avut mai multe situații de a marca, ei au ajuns la poartă o dată și ne-au dat un gol. Am simțit că suntem echipa mai bună, din păcate, repriza a doua nu a ieșit așa cum ne doream. Am incredere în grupul nostru și cred că vom promova. Mergem la Saelele să ne luptăm, cei puternici vor ieși învingători”.

1 Comentariu

Comentariu