Arte martiale

Vineri, 10. septembrie a avut loc in sala se sport a orasului Voluntari “CUPA ROMANIEI PENTRU TINERET SI SENIORI”, evenimentul sportiv facind parte din calendarul competitional al Federatiei Romane de Arte Martiale.

La aceasta competitie au participat componentii Lotului National de Karate SKDUN care urmeaza sa participe la Campionatul Mondial de Karate SKDUN.

Editia din acest an a Campionatului Mondial de Karate SKDUN va avea loc  in perioada 9-10 octombrie in localitatea franceza Lons le Saunier.

Contind ca si ultim criteriu de selectie si de verificare inaintea celei mai importante competitii a anului si fiind...

În perioada 18-20 iunie, la Roşiorii de Vede, în judeţul Teleorman, a avut loc tradiţionalul stagiu naţional de aikijustu, sub conducerea lui sensei Liviu Voiculeanu. Programul stagiului a cuprins antrenamente la aikijutsu şi concurs de abilităţi marţiale pentru copii. Acesta a apărut din necesitate, deoarece la copii nu se organizează competiţii de arte marţiale, din cauza pericolului de accidentări.
Tot atunci a fost organizat şi un concurs de trântă tradiţională românească, Federaţia Română Sportul pentru Toţi având în plan să reînvie acest sport.

Christian Frisk

Dupa cum ne-a relatat profesorul Gabriel Ciocan, elevii  de la Cercul de Arte Marţiale din cadrul Clubului Copiilor Roşiori au participat recent la o prestigioasa competitie, ce a avut loc la Oradea, unde s-a desfasurat cea de a XI-a editie a Cupei „Shogunul”. In competitie au fost prezenti sportivi reprezentind 41 de cluburi, intre care 10 din Bihor, dar si din Constanta, Bucuresti, Buftea, Iasi, Bacau, Ploiesti, Tirgoviste, Craiova, Tirgu Mures, Cluj, Resita, Timisoara, Arad, Oradea, Carei, Satu Mare, Simleul Silvaniei, Salaj, Zalau, Baia Mare, totalul competitorilor fiind de peste 660.
Chiar si in aceasta selecta companie, tinerii din Rosiorii de Vede...

Recent, aproximativ 300 de tineri karateka au participat la Buftea, în judeţul Ilfov la un concurs disputat in sistem „Open” (interstiluri), desfasurat sub egida Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului. Competiţia a contat pentru Cupa Romaniei la Karate – M.E.C.T.S. Cei peste 300 de sportivi au reprezentat 15 cluburi din intreaga tara, Bucuresti, Buftea, Ploiesti, Tirgoviste, Craiova, Tirgu Mures, Resita, Oravita, Carei, Timisoara, Oradea, Baia Mare si Rosiorii de Vede.

Tinerii sportivi din Rosiorii de Vede, pregatiti de profesorul Gabriel Ovidiu Ciocan, coordonator al Cercului de Arte martiale de la Clubul copiilor din localitate...

Săptămâna trecută, pe terenul din comuna Cosmeşti, a avut loc jocul contând pentru ultima etapă din „Promoţie”, dintre AS Unirea Ciuperceni şi AS Gălăteni, scor 1-1. Jocul se putea sfârşi tragic, pentru că, deşi în teren nu au fost probleme, la finalul jocului am asistat la o veritabilă tentativă de omor. Un spectator din tabăra gazdelor, a escaladat gardul împrejmuitor şi l-a lovit puternic cu pumnul în care ţinea un ciob de sticlă spartă în bărbie, pe căpitanul oaspeţilor, Liviu Bordei. Lovitura i-a provocat jucătorului de la AS Gălăteni o tăietură adâncă de aproximativ 2 centimetri. Agresorul nu s-a mulţumit cu atât, ci...

Simbata 5 iunie, in sala de sport din orasul Voluntari au avut loc intrecerile din cadrul  Campionatului National de Karate WADO KAY.

Evenimentul sportiv face parte din calendarul competitional al Federatiei Romane de Arte Martiale, la acesta participind practicantii de Karate de elita din cadrul Federatiei, si in mod special candidatii la selectionarea in Lotul National reprezentativ, din categoriile de virsta cadeti, juniori, tineret si seniori.

Competitorii s-au intrecut in probele de Kata si Kumite individual si pe echipe, masculin si feminin, disputate pe categorii de virsta, greutate si grad.

Cu un nivel tehnic foarte...

Recent, in Sala Sporturilor „Horia Demian“ din Cluj, s-a desfasurat etapa finala a Campionatului National de Karate traditional, categoria de virsta copii (pina la 14 ani), scrie cotidianul Teleormanul.
Printre cei peste 350 de sportivi care au reprezentat 34 de cluburi din intreaga tara, s-au aflat si tinerii karateka de la clubul Miyamoto Musashi, din Alexandria, pregatiti de sensei Gabriel Guster.
Cistigatori ai etapelor de calificare disputate anterior – au existat trei zone, din care primii opt clasati au primit dreptul de fi prezenti in finala -, luptatorii din Alexandria s-au facut remarcati si la concursul de la Cluj, reusind sa urce pe podiumul de premiere.

O prestatie deosebita au avut-o sportivii care au intrat in concurs la categoria copii IV, proba de Kata individual. Este vorba de Maria Popescu si Anastasia Neacsu, care au reusit performanta de a cistiga medalia de aur, respectiv...

Academia Olimpică Română, filiala Teleorman, în colaborare cu Consiliul Local Roşiori şi cu Clubul Sportiv Atac, organizează în data de 5 iunie, la Roşiori, Crosul Olimpic pentru copii şi juniori. Câştigătorii vor putea reprezenta Teleormanul la faza naţională a crosului olimpic. În afara acestei acţiuni, organizatorii au mai pregătit demonstraţii de tir sportiv, tir cu arcul, street-ball şi arte marţiale.